Serialul si cartea noastra preferata.

Serialul si cartea noastra preferata.

vineri, 19 august 2011

Puterea celor 6.


Hey! Ce faceti?:> Scuzati-ne ca nu am mai intrat, dar Mirela aseara a venit din vacanta, iar eu am fost la bunica si nu am avut net:( Am revenit, insa cu o stire interesanta despre o carte oferita, in curand, de editura Nemira.

Cartea este o continuare a bestsellerului Eu sunt numarul patru de Pittacus Lore.



Ce parere aveti despre coperta? Sincer, pe mine ma cam enerveaza dunga.:|


P.S. O sa intre si Mirela putin mai tarziu, acum e cam obosita:)


sâmbătă, 13 august 2011

Film nou: Carnage

2qykt

Roman Polanski e regizorul comediei “Carnage”, în care personajele principale sunt jucate de John C. Reilly, Jodie Foster, Kate Winslet şi Christoph Waltz.

Scenariul a fost inspirat de piesa “God Of Carnage” scrisă de Yasmina Reza şi adaptat de Polanksi. În mare parte, subiectul este centrat pe două perechi de părinţi, care se întâlnesc după ce fii lor se bat la şcoală. La început relaţia dintre părinţi pare cordială, dar cu timpul, cei patru adulţi adoptă nişte atitudini infantile.  Filmul ar trebui să apară prin noiembrie, 18 mai exact, dar până acum nu au publicat niciun trailer. Eu una aştept cu nerăbdare să-l văd pe Christoph în rolul de părinte imatur. Can’t wait! :D

Despre rolul său în comedia “Carnage”, Waltz a spus într-un interviu: Nu ştiu cum şi de ce, dar nu-mi pasă, atâta timp cât am ocazia să o fac şi pe asta! Cast-ul este un vis, s-a filmat totul în şase săptămâni, într-un singur loc, e totul foarte centrat


Sursa: Blogvedete.

Patimi de sucub



Nu va spun despre ce e vorba, va las pe voi sa vedeti singuri. Va las aici

PRECOMANDA PATIMI DE SUCUB


Va recomand sa o cititi. :)

Leverage- sezonul 5 se face.




TNT a confirmat ca serialul Leverage a fost innoit cu un nou sezon, iar pentru sezonul 5 au fost comandate 15 episoade ce-si vor face aparitia vara viitoare.
Deocamdata, in SUA ruleaza sezonul 4 din Leverage, care va face pauza pe 28 august si va reveni in noiembrie.
Sursa

The Hard Times of RJ Berger, anulat



Creatorul serialului The Hard Times of RJ Berger, Seth Grahame-Smith, a anuntat pe Twitter ca serialul a fost anulat de catre MTV.
Se pare ca serialul a avut aceasta soarta datorita ratingului slab inregistrat in cel de-al doilea sezon.

Sursa

In Plain Sight, sezonul 5 e ultimul

 

Sezonul 5 din In Plain Sight va fi ultimul, dupa spusele co-presedintelui USA Jeff Wachtel.
Televiziunea USA a comandat opt episoade pentru ultimul sezon din In Plain Sight, care va debuta la primavara.

Cand incepe sezonul 6 din Psych?


USA a anuntat in sfarsit cand se va sfarsi asteptarea pentru noul sezon din Psychpe 12 octombrie, adica peste vreo 2 luni.
Abia astept sa revina serialul, mai ales pentru ca are o caruta de guest stars pe care de abia astept sa-i vad alaturi de Shawn si Gus.
Postez in continuare lunga lista a “oaspetilor” din noul sezon al Psych: Mädchen Amick, Anthony Anderson,Diedrich Bader,Wade Boggs, Wayne Brady, Brad Dourif,Corey Feldman, Jennifer Finnigan, Danny Glover, Greg Grunberg, Tony Hale, Van Hansis, Stoney Jackson, Tom Lenk, Malcolm McDowell, Joey McIntyre,The Miz, Pitbull, Jason Priestley,John Rhys-Davies, Molly Ringwald, William Shatner, Lindsay Sloane, Kristy Swanson, Michael Trucco si Polly Walker.

Sursa: Tvblog.

vineri, 12 august 2011

Buna.

Buna. Ma numesc Rebeca si o sa o ajut pe Mirela cu blogul. Suntem cele mai bune prietene de la 3 ani. Eu o sa ma ocup de noutati despre carti (nu o sa intru in fiecare zi, dar... :D), iar Mirela o sa scrie despre Seriale.

Deocamdata nu am nicio noutate, dar o sa revin mai pe seara sau maine cu una :)

Bye :-*

joi, 11 august 2011

The Lying Game.



Vine o serie de carti scrisa de autoarea cartilor "Micutele Mincinoase", Sara Shepard care are secrete, minciuni si consecinte ale uciderii.

Let the lying game begin.

Vol. I: The Lying Game
Vol. II: Never Have I Ever
Vol. III: Two Truths And A Lie




The Lying Game va aparea pe 15 august la ABC family. Show-ul o urmareste pe Emma un copil bun la suflet adoptat care afla ca are o sora identica,Sutton. Sutton spre deosebire de Emma,a fost adoptata de parinti bogati si traieste o viata aparent ideala.Dupa prima lor intalnire,Sutton ii propune Emmei sa paseasca in viata ei pentru cateva zile in timp ce ea urmareste un drum catre identitatea misterioasa a mamei lor naturala.Dupa ce Sutton inexplicabil nu reuseste sa ajunga la locul in care fetele au hotarat sa se intalneasca,Emma trebuie sa decida daca sa-si afle identitatea si sa riste propria siguranta in speranta ca va descoperi locul in care se afla sora ei geamana,impreuna cu adevarul de ce au fost despartite la nastere.


miercuri, 10 august 2011

Orar seriale.


O sa va dau un orar al serialelor, ca nu va scriu TOATE serialele care apar intr-o anumita zi. 

Au aparut

whitec.jpgWhite Collar - 3x10 "Countdown"
Ma, 9 august 2011
pll.jpgPretty Little Liars - 2x09 "Picture This"
Ma, 9 august 2011
memphis.jpgMemphis Beat - 2x09 "Ten Little Memphians"
Ma, 9 august 2011
tnlofck.jpgThe Nine Lives of Chloe King - 1x09 "Responsible"
Ma, 9 august 2011
cupcake.jpgCupcake Wars - 3x09 "Going For Gold: Espys"
Ma, 9 august 2011
combathospital.jpgCombat Hospital - 1x08 "On the Brink"
Ma, 9 august 2011
ttmar.jpgTake The Money And Run - 1x02 "BAM! Did I Scare You?"
Ma, 9 august 2011
covert.jpgCovert Affairs - 2x10 " World Leader Pretend"
Ma, 9 august 2011
haw.jpgHawthorne - 3x09 "Signed, Sealed, Delivered"
Ma, 9 august 2011
awkward.jpgAwkward - 1x04 " The Scarlet Eye"
Ma, 9 august 2011
webtherapy.jpgWeb Therapy - 1x04 "Public Relations"
Ma, 9 august 2011
thehour.jpgThe Hour (BBC2) - 1x04
Ma, 9 august 2011

Miercuri, 10 august 2011

damages.jpgDamages - 4x05 "We'll Just Have to Find Another Way to Cut the Balls Off of This Thing"
Mi, 10 august 2011
happilydivorced.jpgHappily Divorced - 1x09 "Vegas Baby"
Mi, 10 august 2011
sytycd.jpgSo You Think You Can Dance - 8x22 "Season Finale, Part 1 of 2"
Mi, 10 august 2011
tgsog.jpgState of Georgia - 1x10 "The Popular Chicks" final de sezon
Mi, 10 august 2011
royal.jpgRoyal Pains - 3x07 "Ta Da For"
Mi, 10 august 2011
rme.jpgRescue Me - 7x05 "Head"
Mi, 10 august 2011
beaverfalls.jpgBeaver Falls (E4) - 1x03
Mi, 10 august 2011
hic.jpgHot in Cleveland - 2x19 "Too Hot for TV"
Mi, 10 august 2011
necessaryroughness.jpgNecessary Roughness - 1x07 "Who's Team Are You On"
Mi, 10 august 2011
m&j.jpgMelissa & Joey - 1x20 "Waiting For Mr. Right"
Mi, 10 august 2011

Joi, 11 august 2011

futurama.jpgFuturama - 6x22 "Fry am the Egg Man"
Jo, 11 august 2011
rookie.jpgRookie Blue - 2x08 "Monster"
Jo, 11 august 2011
wilfred.jpgWilfred - 1x08 "Anger"
Jo, 11 august 2011
suits.jpgSuits - 1x08 " Identity Crisis"
Jo, 11 august 2011
burn_notice.jpgBurn Notice - 5x08 "Hard Out"
Jo, 11 august 2011
prr.jpgProject Runway - 9x03 "Go Big or Go Home"
Jo, 11 august 2011
louie.jpgLouie - 2x08 "Come On, God" & 2x09 "Eddie"
Jo, 11 august 2011
expeditionimpossible.jpgExpedition Impossible - 1x08 " Never Give Up"
Jo, 11 august 2011

Vineri, 12 august 2011

flashpoint.jpgFlashpoint (CTV) - 4x06 "A Day In The Life"
Vi, 12 august 2011
haven.jpgHaven - 2x05 "Roots"
Vi, 12 august 2011
twood.jpgTorchwood: Miracle Day - 4x06 "The Middle Men"
Vi, 12 august 2011
friends.jpgFriends with Benefits - 1x03 "The Benefit Of The Unspoken Dynamic"
Vi, 12 august 2011
NTSF:SD:SUV - 1x04 "The Risky Business of Being Alone in Your Home"
Vi, 12 august 2011

Duminica, 14 august 2011

tblood.jpgTrue Blood - 4x08 "Spellbound"
Du, 14 august 2011
bbad.jpgBreaking Bad - 4x05 "Shotgun"
Du, 14 august 2011
tmr.jpgThe Marriage Ref - 2x09 "Nick Cannon, Caroline Rhea, Jim Breuer" & 2x10 "Bill Maher, Patti Labelle, Ali Wentworth" final de sezon
Du, 14 august 2011
glades.jpgThe Glades - 2x10 "Swamp Thing"
Du, 14 august 2011
topgearus.jpgTop Gear US - 2x04 "Death Valley"
Du, 14 august 2011
leverage.jpgLeverage - 4x07 "The Grave Danger Job"
Du, 14 august 2011
entourage.jpgEntourage - 8x04 "Whiz Kid"
Du, 14 august 2011
ddd.jpgDrop Dead Diva - 3x08 "He Said, She Said"
Du, 14 august 2011
againstthewall.jpgAgainst the Wall - 1x03 "Bad Moon Rising"
Du, 14 august 2011
cye.jpgCurb Your Enthusiasm - 8x06 " The Hero"
Du, 14 august 2011

Luni, 15 august 2011

tbc.jpgThe Big C - 2x08 "The Last Thanksgiving"
Lu, 15 august 2011
sloat.jpgThe Secret Life of the American Teenager - 4x10 "4-1-1"
Lu, 15 august 2011
rizzoli.jpgRizzoli & Isles - 2x06 " Rebel Without a Pause"
Lu, 15 august 2011
closer.jpgThe Closer - 7x06 "Home Improvement"
Lu, 15 august 2011
thelyinggame.jpgThe Lying Game - 1x01 Pilot
Lu, 15 august 2011
theprotector.jpgThe Protector - 1x09 " Affairs"
Lu, 15 august 2011
teenwolf.jpgTeen Wolf - 1x12 "Code Breaker" final de sezon
Lu, 15 august 2011
w13.jpgWarehouse 13 - 3x06 "Don't Hate the Player"
Lu, 15 august 2011
eureka.jpgEureka - 4x16 "Of Mites And Men"
Lu, 15 august 2011
karaokebattle.jpgKaraoke Battle USA - 1x02
Lu, 15 august 2011
weeds.jpgWeeds - 7x08 "Synthetics"
Lu, 15 august 2011
alphas.jpgAlphas - 1x06 "Bill And Gary's Excellent Adventure"
Lu, 15 august 2011

Marti, 6 septembrie 2011

soa.jpgSons of Anarchy - 4x01 "Out"
Ma, 6 septembrie 2011

Marti, 13 septembrie 2011

Ringer - 1x01 Pilot
Ma, 13 septembrie 2011
phood.jpgParenthood - 3x01 "TBA"
Ma, 13 septembrie 2011
90210.jpg90210 - 4x01 "TBA"
Ma, 13 septembrie 2011

Miercuri, 14 septembrie 2011

Up All Night - 1x01 Pilot
Mi, 14 septembrie 2011
survivor.jpgSurvivor: South Pacific - 23x01 "TBA"
Mi, 14 septembrie 2011
Free Agents - 1x01 Pilot
Mi, 14 septembrie 2011
H8R - 1x01 Pilot
Mi, 14 septembrie 2011

Joi, 15 septembrie 2011

vd.jpgThe Vampire Diaries - 3x01 "TBA"
Jo, 15 septembrie 2011
iasp.jpgIt's Always Sunny in Philadelphia - 7x01 "TBA"
Jo, 15 septembrie 2011
The Secret Circle - 1x01 Pilot
Jo, 15 septembrie 2011
archer.jpgArcher - 3x01 "TBA"
Jo, 15 septembrie 2011

Luni, 19 septembrie 2011

2 Broke Girls - 1x01 Pilot
Lu, 19 septembrie 2011
hawaii.jpgHawaii Five-0 - 2x01 "TBA"
Lu, 19 septembrie 2011
himym.jpgHow I Met Your Mother - 7x01 "TBA"
Lu, 19 septembrie 2011
tahm.jpgTwo and a Half Men - 9x01 "TBA"
Lu, 19 septembrie 2011
castle.jpgCastle - 4x01 "TBA"
Lu, 19 septembrie 2011
The Playboy Club - 1x01 Pilot
Lu, 19 septembrie 2011

Marti, 20 septembrie 2011

ncis.jpgNCIS - 9x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011
workaholics.jpgWorkaholics - 2x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011
raisingh.jpgRaising Hope - 2x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011
Unforgettable - 1x01 Pilot
Ma, 20 septembrie 2011
ncisla.jpgNCIS: LA - 3x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011
New Girl - 1x01 Pilot
Ma, 20 septembrie 2011
bop.jpgBody of Proof - 2x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011
glee.jpgGlee - 3x01 "TBA"
Ma, 20 septembrie 2011

Miercuri, 21 septembrie 2011

The X Factor US - 1x01
Mi, 21 septembrie 2011
cminds.jpgCriminal Minds - 7x01 "TBA"
Mi, 21 septembrie 2011
middle.jpgThe Middle - 3x01 "TBA"
Mi, 21 septembrie 2011
Revenge - 1x01 Pilot
Mi, 21 septembrie 2011
harryslaw.jpgHarry's Law - 2x01 "TBA"
Mi, 21 septembrie 2011
mfam.jpgModern Family - 3x01 "TBA"
Mi, 21 septembrie 2011
csi.jpgCSI - 12x01 "TBA"
Mi, 21 septembrie 2011

Joi, 22 septembrie 2011

tbbt.jpgThe Big Bang Theory - 5x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
Charlie’s Angels - 1x01 Pilot
Jo, 22 septembrie 2011
Prime Suspect - 1x01 Pilot
Jo, 22 septembrie 2011
mentalist.jpgThe Mentalist - 4x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
comm.jpgCommunity - 3x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
Whitney - 1x01 Pilot
Jo, 22 septembrie 2011
grey.jpgGrey's Anatomy - 8x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
office.jpgThe Office - 8x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
par.jpgParks and Recreation - 4x01 "TBA"
Jo, 22 septembrie 2011
Person of Interest - 1x01 Pilot
Jo, 22 septembrie 2011

Vineri, 23 septembrie 2011

csiny.jpgCSI: NY - 8x01 "TBA"
Vi, 23 septembrie 2011
blueb.jpgBlue Bloods - 2x01 "TBA"
Vi, 23 septembrie 2011
nikita.jpgNikita - 2x01 "TBA"
Vi, 23 septembrie 2011
fringe.jpgFringe - 4x01 "TBA"
Vi, 23 septembrie 2011
A Gifted Man - 1x01 Pilot
Vi, 23 septembrie 2011
supernatural.jpgSupernatural - 7x01 "TBA"
Vi, 23 septembrie 2011

Sambata, 24 septembrie 2011

roe.jpgRules of Engagement - 6x01 "TBA"
Sb, 24 septembrie 2011

Duminica, 25 septembrie 2011

desperate.jpgDesperate Housewives - 8x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
tar.jpgThe Amazing Race - 19x01
Du, 25 septembrie 2011
csim.jpgCSI: Miami - 10x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
fguy.jpgFamily Guy - 10x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
Pan Am - 1x01 Pilot
Du, 25 septembrie 2011
tcs.jpgThe Cleveland Show - 3x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
boardwalk.jpgBoardwalk Empire - 2x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
amdad.jpgAmerican Dad - 7x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
simpsons.jpgThe Simpsons - 23x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011
tgw.jpgThe Good Wife - 3x01 "TBA"
Du, 25 septembrie 2011

Luni, 26 septembrie 2011

ggirl.jpgGossip Girl - 5x01 "TBA"
Lu, 26 septembrie 2011
Terra Nova - 1x01 Pilot
Lu, 26 septembrie 2011
m&m.jpgMike & Molly - 2x01 "TBA"
Lu, 26 septembrie 2011
Hart of Dixie - 1x01 Pilot
Lu, 26 septembrie 2011

Miercuri, 28 septembrie 2011

happye.jpgHappy Endings - 2x01 "TBA"
Mi, 28 septembrie 2011
Suburgatory - 1x01 Pilot
Mi, 28 septembrie 2011

Joi, 29 septembrie 2011

ppractice.jpgPrivate Practice - 5x01 "TBA"
Jo, 29 septembrie 2011
How To Be a Gentleman - 1x01 Pilot
Jo, 29 septembrie 2011

Vineri, 30 septembrie 2011

aia.jpgAn Idiot Abroad - 2x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
trgs.jpgThe Ricky Gervais Show - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
xfactor.jpgThe X Factor UK - 8x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
psych.jpgPsych - 6x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
primeval.jpgPrimeval - 6x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
tower.jpgTower Prep - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
bob.jpgBob's Burger - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
losvu.jpgLaw&Order: SVU - 13x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
misfits.jpgMisfits (E4) - 3x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
be.jpgBeing Erica - 4x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
retired.jpgRetired at 35 - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
deathvalley.jpgDeath Valley - 1x01 Pilot
Vi, 30 septembrie 2011
cmf.jpgCall Me Fitz - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
merlin.jpgMerlin (BBC 1) - 4x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
30rock.jpg30 Rock - 6x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
rev.jpgRev (BBC2) - 2x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
miobi.jpgMake It or Break It - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
spartacus.jpgSpartacus: Vengeance - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
e&d.jpgEastbound & Down - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
southland.jpgSouthland - 4x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
army.jpgArmy Wives - 6x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
ctown.jpgCougar Town - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
who.jpgDoctor Who - 6x08 "Let's Kill Hitler (2)" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
terra.jpgTerra Nova - 1x01 Pilot (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
sttcw.jpgStar Wars: The Clone Wars - 4x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
apprentice.jpgThe Apprentice - 12x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
bms.jpgBlue Mountain State - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
wwete.jpgWWE Tough Enough - 6x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
spna.jpgSupernatural The Animation - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
lgirl.jpgLost Girl (Showcase) - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
borgias.jpgThe Borgias - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
king.jpgKing (Showcase) - 2x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
insecurity.jpgInSecurity - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
gear.jpgTop Gear UK (BBC 2) - 18x01 (data orinetativa)
Vi, 30 septembrie 2011
campus.jpgCampus (Channel4) - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
shattered.jpgShattered - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
sanctuary.jpgSanctuary - 4x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
abbey.jpgDownton Abbey - 2x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
upstairsdownstairs.jpgUpstairs Downstairs - 2x01 (data orietnativa)
Vi, 30 septembrie 2011
shameless.jpgShameless UK (Channel 4) - 8x14 data orientativa
Vi, 30 septembrie 2011
itc.jpgThe IT Crowd - 5x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
oth.jpgOne Tree Hill - 9x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
sherlock.jpgSherlock - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
vexed.jpgVexed (BBC 2) - 2x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
episodes.jpgEpisodes - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
toddm.jpgThe Increasingly Poor Decisions Of Todd Margaret - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011
phone.jpgPhone Shop - 2x01 (data orientativa)
Vi, 30 septembrie 2011

Duminica, 2 octombrie 2011

hung.jpgHung - 3x01 "TBA"
Du, 2 octombrie 2011
htmia.jpgHow to Make It in America - 2x01 ''TBA"
Du, 2 octombrie 2011
Homeland - 1x01 Pilot
Du, 2 octombrie 2011
dexter.jpgDexter - 6x01 "TBA"
Du, 2 octombrie 2011

Luni, 3 octombrie 2011

house.jpgHouse - 8x01 "TBA"
Lu, 3 octombrie 2011

Miercuri, 5 octombrie 2011

American Horror Story - 1x01 Pilot
Mi, 5 octombrie 2011
sp.jpgSouth Park - 15x08 "TBA"
Mi, 5 octombrie 2011

Joi, 6 octombrie 2011

league.jpgThe League - 3x01 "TBA"
Jo, 6 octombrie 2011

Luni, 10 octombrie 2011

enlightened.jpgEnlightened - 1x01 Pilot
Lu, 10 octombrie 2011
btd.jpgBored to Death - 3x01 "TBA"
Lu, 10 octombrie 2011

Marti, 11 octombrie 2011

Last Man Standing - 1x01 Pilot
Ma, 11 octombrie 2011

Duminica, 16 octombrie 2011

twd.jpgThe Walking Dead - 2x01 "TBA"
Du, 16 octombrie 2011

Marti, 18 octombrie 2011

Man Up! - 1x01 Pilot
Ma, 18 octombrie 2011

Vineri, 21 octombrie 2011

chuck.jpgChuck - 5x01 "TBA"
Vi, 21 octombrie 2011
Grimm - 1x01 Pilot
Vi, 21 octombrie 2011
Boss - 1x01 Pilot
Vi, 21 octombrie 2011

Duminica, 23 octombrie 2011

Once Upon a Time - 1x01 Pilot
Du, 23 octombrie 2011

Joi, 27 octombrie 2011

Beavis & Butt-Head - 8x01 "TBA"
Jo, 27 octombrie 2011

Duminica, 30 octombrie 2011

Allen Gregory - 1x01 Pilot
Du, 30 octombrie 2011

Joi, 3 noiembrie 2011

bones.jpgBones - 7x01 "TBA"
Jo, 3 noiembrie 2011

Miercuri, 23 noiembrie 2011

I Hate My Teenage Daughter - 1x01 Pilot
Mi, 23 noiembrie 2011

Luni, 30 ianuarie 2012

madmen.jpgMad Men - 5x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
portlandia.jpgPortlandia - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
bedlam.jpgBedlam (UK) - 2x01 (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
bhuman.jpgBeing Human UK (BBC 3) - 4x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
justified.jpgJustified - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
bhumanus.jpgBeing Human (US) - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
breakoutkings.jpgBreakout Kings - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
switchedatbirth.jpgSwitched at Birth - 1x11 "TBA" data orientativa
Lu, 30 ianuarie 2012
americanidol.jpgAmerican Idol - 11x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
skins.jpgSkins UK (E4) - 6x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
listener.jpgThe Listener - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
faceoff.jpgFace Off - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
shamelessus.jpgShameless US - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
Luck - 1x01 Pilot (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
californication.jpgCalifornication - 5x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
fairlylegal.jpgFairly Legal - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012
skins_us.jpgSkins US - 2x01 "TBA" (data orientativa)
Lu, 30 ianuarie 2012

Duminica, 5 februarie 2012

voice.jpgThe Voice - 2x01 "TBA"
Du, 5 februarie 2012

Vineri, 30 martie 2012

killing.jpgThe Killing - 2x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 martie 2012
agot.jpgGame of Thrones - 2x01 "TBA" data orientativa
Vi, 30 martie 2012

Miercuri, 30 mai 2012

nursej.jpgNurse Jackie - 4x01 "TBA" data orientativa
Mi, 30 mai 2012

Sambata, 30 iunie 2012

treme.jpgTreme - 3x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
fallingskies.jpgFalling Skies - 2x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
ips.jpgIn Plain Sight - 5x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
sirens.jpgSirens - 2x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
franklinandbash.jpgFranklin & Bash - 2x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
xiii.jpgXIII: The Series (Showcase) - 2x01 "TBA" data orientativa
Sb, 30 iunie 2012
trlw.jpgThe Real L Word - 3x01 "TBA" (data orientativa)
Sb, 30 iunie 2012

 Bye.